Băsescu, despre Dosarul Petrov: Nu am de gând să fac un circ mediatic, ci să mă judec cât mai repede

Băsescu, despre Dosarul Petrov: Nu am de gând să fac un circ mediatic, ci să mă judec cât mai repede
Publicat: 29/05/2019, 16:53

„În timpul campaniei au apărut informații legate de descoperirea unor documente de la fosta Securitate. Am făcut afirmația că nu voi discuta despre ele decât după campanie și după ce CNSAS trimite documentele la Curtea de Apel, unde să ne judecăm. Pot să vă spun că documentele au fost din 2006 acolo și văd că a anunțat Rareș Bogdan acum că s-a trimis dosarul la instanță, la Curtea de Apel. Am verificat pe ECRIS și nu au apărut încă înregistrate. O să văd și o să mă pronunț, dar până la a mă pronunța trebuie să mă judec cu CNSAS”, a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că încă nu a văzut ce conține dosarul.

„Nu vă pot spune ce cuprinde dosarul pentru că nu l-am văzut. O să văd când e disponibil să fie văzut și o să mă pronunț public, deși nu am de gând să fac un circ mediatic din el, ci am de gând să mă judec cât mai repede”, a conchis Băsescu.

Pe rolul Secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a fost înregistrat, miercuri, dosarul privind stabilirea calității de colaborator al Securității. Dosarul a fost deschis la sesizarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În ședința de la începutul lunii mai, membrii Colegiului au dispus trimiterea către secția de contencios a Curții de Apel București o acțiune pentru a fi stabilit dacă fostul președinte Traian Băsescu a fost sau nu colaborator al Securității.

De altfel, într-un comunicat transmis presei tot la acea vreme, CNSAS arată aceste informații, fără a fi precizat însă numele persoanei în cauză: „Colegiul a aprobat Nota de Constatare și a dispus introducerea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a acțiunii în constatare pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”.

Fostul președinte Traian Băsescu a fost ales, duminică, europarlamentar pe lista PMP.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×